Cazare regim hotelier in orasul Bucuresti

 

Detalii generale:

 

Orasul Bucuresti reprezinta cel mai mare centru urban al Romaniei, avand o populatie de aproximativ 2 milioane de locuitori. Acest oras nu reprezinta doar un punct de atractie pentru turisti ci si un punct principal de plecare catre multe din zonele turistice din tara.

 

Bucuresti este capitala Romaniei, oras cu rang de municipiu din 17 februarie 1968, principalul centru politic, administrativ, economic, financiar, bancar, educational, stiintific si cultural din Romania, cu vestigii materiale din Paleolitic, si atestat documentar din 20 septembrie 1459.

 

Situat in S-SE tarii, Bucurestiul se afla la 60 km Nord de Dunare, 120 K Sud de Muntii Carpati si 226 km Vest de Marea Neagra. 

 

Transportul feroviar

 


Gara de Nord inaugurata in 13/25 septembrie 1872, cea mai mare gara a orasului si a tarii, Gara Obor (Gara de Est), Gara Basarab (langa Gara de Nord), Gara Baneasa si Gara Progresul.

 

Transportul rutier

 

In Bucuresti, se concentreza, totodata, sau pornesc spre diferite colturi ale tarii 8 sosele nationale modernizate, cu prelungire catre tarile din N, E, S si Centrul si Vestul Europei.
DN1 = Bucuresti - Ploiesti - Brasov - Sibiu - Alba Iulia - Cluj Napoca - Oradea - Bors
DN1A = Bucuresti - Ploiesti - Brasov - Sibiu - Deva - Arad - Nadlac
DN2 = Bucuresti - Urziceni - Buzau - Focsani - Bacau - Suceava - Siret
DN3 = Bucuresti - Lehliu - Calarasi - Ostrov - Constanta 
DN4 = Bucuresti - Oltenita 
DN5 = Bucuresti - Giurgiu 
DN6 = Bucuresti - Alexandria - Craiova - Drobeta Turnu Severin - Timisoara - Jimbolia 
DN7 = Bucuresti - Pitesti - Ramnicu Valcea - Sibiu - Deva - Arad - Nadlac

 

Obiective turistice: 

 

Arcul de Triumf

 

Arcul de Triumf este un monument dedicat unificării tuturor teritoriilor româneşti, situat în Bucureşti, sectorul 1, situat la intersectia soselei Kiseleff cu bulevardele Constantin Prezan, Alexandru Averescu si Alexandru Constantinescu.

Monumentul, proiectat de Petre Antonescu, a fost construit în perioada 1921-1922 și renovat in perioada 1935-1936. El comemoreaza victoria Romaniei in primul razboi mondial. 

Impreuna cu Catedrala Incoronarii de la Alba Iulia, cu Mausoleul de la Marasesti, cu Crucea Eroilor Neamului de pe muntele Caraiman, Mausoleul din Parcul Carol si cu Mormantul Eroului Necunoscut din Parcul Carol, Arcul de Triumf se numara printre monumentele care comemoreaza participarea Romaniei la primul razboi mondial de partea Aliatilor, la finalul caruia toate teritoriile locuite de romani s-au găsit pentru prima data reunite la un loc. 

 

arcul de triumf

 

 

Palatul Parlamentului

 

 Vestit pentru dimensiunile impresionante, Palatul Parlamentului este unul dintre cele mai interesante cladiri pe care ar trebui sa le vizitezi daca ajungi in Bucuresti. Acest edificiu grandios este caracterizat de melanjul arhitectonic deosebit care reuneste stilul brancovenesc si influentele stilului renascentist, germanic si baroc. 

Cunoscuta si sub numele de Casa Poporului, constructia surprinde prin opulenta celor peste 1000 de incaperi. De la mobilier din lemn masiv si usi sculptate, la coloane de marmura, de la lustre de cristal, la draperii din matase si covoare imense, aceasta atractie turistica reprezinta un univers al luxului si al extravagantei in care merita sa zabovesti cateva ore. 

 

 palatul parlamentului

 

 

Ateneul Roman

 

Edificiu-simbol al culturii nationale, Ateneul Roman, construit in inima Bucurestilor in urma cu 120 de ani (1886-1888), a devenit exponentul arhitectonic si spiritual nu doar al unui oras, al unei Capitale, ci al unei natiuni. Aici au conferentiat marile personalitati si savanti ai Romaniei, aici au concertat toti consacratii si tinerii artisti profesionisti ai tarii, aici au urcat pe podium multe formatii si solisti de nivel mondial, aici s-au lansat “in prima auditie“ capodopere ale literaturii muzicale autohtone, aici s-au organizat primele expozitii ample, retrospective de pictura si sculptura ale maestrilor artei plastice nationale, aici s-au perindat regi si regine, oameni politici si oaspeti de seama de peste hotare spre a participa la evenimente de importanta nationala si universala intr-un cuvant, la Ateneul Roman s-au petrecut momente de anvergura istorica ce s-au inscris in cartea de aur a poporului nostru.

 

Putini stiu astazi ca Palatul Ateneului Roman s-a cladit cu banii dintr-o subscriptie publica, in urma organizarii unei loterii nationale (500.000 de bilete in valoare de un leu), apelul adresat cetatenilor de naturalistul Constantin Esarcu (1836-1898), fondatorul Societatii Ateneul Roman, sunand ca o chemare populara, printr-un slogan de-a dreptul comic si banal: "Dati un leu pentru Ateneu!". Ideea apelului s-a transformat surprinzator intr-o lectie de unitate, de trezire a constiintei nationale. Conceputa de arhitectul francez Albert Galleron, dupa cercetarile stiintifice si indicatiile lui Alexandru Odobescu, revizuite si completate de un manunchi de specialisti romani (Al. Orascu, Ion Mincu, Ion Socolescu, Grigore Cerkez, Cucu Starostescu), cladirea de forma circulara s-a datorat valorificarii fundatiilor deja existente din Gradina Episcopiei ce urmau sa serveasca ridicarii unui circ.

 

Inspirat din vechile temple grecesti, edificiul surprinde la prima vedere printr-o colonada istorica ce sustine un fronton triunghiular. La parter, impresionantul hol din marmura inglobeaza cele 12 coloane dorice de sustinere a salii de concerte. Patru scari monumentale in spirala de tip baroc din marmura de Carrara, desfasurate cu balcoane la etajul intermediar, fac legatura cu sala si anexele (birouri, sali de repetitii, cabine pentru solisti si dirijor etc.). Dispuse sub forma vechilor amfiteatre greco-romane, cele aproape 1.000 de locuri (trei zone de parter si doua randuri circulare cu 52 de loji, la mijloc cu o loja centrala) ofera o vizibilitate perfecta din orice colt si o auditie impecabila. Perfectiunea sunetului se datoreaza imensei cupole (bogat decorata) care "absoarbe" fondul instrumental si vocal de pe podium, spre a-l distribui prin reverberatie catre auditori, cu intreaga gama de armonice pana la cele mai fine culori timbrale si nuante. Se pare ca acustica exceptionala a cavitatii sonore, proprii Ateneului Roman, aplasat sala printre cele mai reusite constructii de acest gen nu doar din Europa, ci din intreaga lume. Fresca, evocand istoria poporului roman in 25 de episoade, realizata timp de cinci ani de catre pictorul Costin Petrescu, orga instalata in 1939 in urma ajutorului material al lui George Enescu, numeroasele imbunatatiri tehnice produse dupa cutremurele de pamant si bombardamentul din 1944, de la sfarsitul celui de al doilea razboi mondial, dar mai ales modificarile din 1966-1967 (introducerea aerului conditionat, refacerea tavanului, schimbarea fotoliilor, redistribuirea lojilor, largirea avanscenelor etc.) au transformat Ateneul Roman intr-un complex arhitectural singular in centrul Capitalei. De peste o jumatate de veac, a devenit sediul Filarmonicii "George Enescu", iar din 1958 "Cartierul general" al Festivalurilor Internationale "George Enescu".

 

Ateneul roman

transfer aeroport